print
Plan dezvoltare turism in raion
18.02.2021
61

Denumirea poziției: consultant/-ă sau grup de consultanți/-te în domeniul turistic care să elaboreze Planul de dezvoltare al sectorului de turism în raionul Cantemir

Despre proiect:

Începând cu 1 iulie 2020, Consiliul Raional Cantemir în calitate de partener regional în cadrul cooperării transfrontaliere în domeniul turismului la nivelul Euroregiunii „Dunărea de Jos”, care încurajează proiecte durabile între România, Republica Moldova, Ucraina și Republica Georgia, implementează proiectul "Escapeland - Dezvoltarea și promovarea în comun a Turismului Activ în Bazinul Mării Negre”. Scopul proiectului este de a dezvolta cooperarea transfrontalieră și intensificarea contactelor dintre partenerii din bazinul Mării Negre, satisfacerea necesităților de dezvoltare și promovare a turismului transfrontalier și a antreprenoriatului cultural. De asemenea, creșterea atractivității bazinului Mării Negre (BSB) prin investiții în turismul activ și creșterea fluxului de turiști interesați de activități turistice și culturale în această regiune, reprezintă un obiectiv propus de proiect de a genera dezvoltare economică și a stimula sectorul turistic.

La moment există  o strategie generală a raionului cantemir unde o componentă este referitor la turizm dar nu există un plan de dezvoltare a domeniului turistic și a obiectivelor turistice din raionul Cantemir, prin urmare o componentă a proiectului constă în elaborarea unui Plan de dezvoltare al potențialului turistic al raionul Cantemir și organizarea dezbaterilor publice asupra acestui proiectului Planului dat.

Sarcinile și responsabilitățile consultantului/-ei sau grupului de consultanți constau în:

·         Elaborarea Planului de dezvoltare al potențialului turistic pentru raionul Cantemir

Această activitate constă în examinarea situaţiei din teritoriu și elaborarea unui Plan de dezvoltare al turismului din raionul Cantemir, instrument cu scopul de a îmbunătăți raionului ca destinație turistică la nivel național şi internațional. Raionul Cantemir, chiar dacă are multe resurse cu valoare potențială turistică, nu dispune de un Plan sectorial de dezvoltare al turismului pentru următorii ani, ca sector prioritar, catalizator al dezvoltării economice la nivel local, regional și național. Acest Plan trebuie să includă linii directoare și un plan de acțiune pentru abordarea și rezolvarea în timp util a problemelor sectoriale. Aceasta este o activitate la scară locală, implementarea ulterioară a Planului va mări ospitalitatea şi oferta serviciilor turistice, dar și pentru a crește abilitățile tehnice ale Autorității publice locale la planificare, dezvoltare, promovare şi monitorizare al potențialului turismului în raionul Cantemir.

  • Organizarea a 3 dezbateri publice asupra proiectului Planului de dezvoltare turistică al raionului Cantemir și îmbunătățirea acestuia

În baza prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, consultantul/-a sau grupul de consultanți/-te în domeniul turistic, cu suportul Consiliului Raional Cantemir vor organiza dezbateri publice asupra proiectului Planului de dezvoltare turistică al raionului Cantemir în scopul colectării propunerilor și sugestiilor de îmbunătățire a Planului. Dezbaterile vor fi organizate în or. Cantemir, iar la dezbateri sunt invitate toate persoanele interesate, reprezentanții ai APL, reprezentanții societății civile, ai mediului de afaceri, cetățeni.

Pentru prevenirea și diminuarea răspândirii virusului COVID-19, e posibil ca dezbaterile să fie organizate în regim online, prin intermediul unei platforme de conferințe, dar acest aspect va fi concretizat numai după consultarea echipei de proiect și a partenerului regional, Consiliul Raional Cantemir. Proiectul Planului va fi supus consultărilor publice pe pagina oficială web a Consiliului raional Cantemir. Cheltuielile necesare pentru deplasare nu vor achitate suplimentar, consultantul/-a sau grupul de consultanți/-te este îndemnat să le includă în oferta financiară.

  • Realizarea unui studiu de fezabilitate pentru partea stângă a edificului fostei școli profesionale de meserii nr.15 din or. Cantemir și elaborarea unor recomandări pentru dezvoltarea ulterioară

Studiul de fezabilitate se va realiza cu scopul de a examina situaţia, evidenţia problemele, identifica şi analiza potențialul și oportunităţile de dezvoltare a unei părți din clădirea fostei școli profesionale de meserii nr. 15 din orașul Cantemir. În cadrul studiului va fi analizat potențialul eficienței “părții stângi a clădirii”, posibilitatea reprofilării ulterioare și a funcționării într-un mod cât mai eficient și propusă prioritizarea unor direcţii de dezvoltare a clădirii pentru viitorul apropiat.

Perioada de activitate:

Activitățile menționate urmează să fie realizate începând cu luna martie 2021 până la începutul lunii iunie, 2021.

Cerințe față de candidați/-te:

  • experiență de lucru în elaborare Planulrilor de dezvoltare, programelor și strategiilor de dezvoltare în domeniul turismului, cel puțin un astfel de plan elaborat și link la acesta;
  • consultantul/-a sau grupul de consultanți/-te selectați vor oferi o abordare practică și reală de dezvoltare a potențialului turistic în raionul Cantemir, cu recomandările de rigoare;
  • cunoștințe în domeniul turismului și dezvoltării potențialului economic turistic în special în raport cu progresul socio-economic;
  • abilități de comunicare și discurs public.

Termen limită de aplicare:

Persoanele interesate sunt rugate să trimită în formă electronică CV-ul persoanei fizice/grupului de persoane/persoanei juridice, cuprinsul la un Plan de dezvoltare turistic elaborat sau cuprinsul la un Plan de dezvoltare similar sau dovada participării la elaborarea unui astfel de Plan (link sau oricare atașament la mesajul de participare la concurs) și oferta financiară brută pentru serviciile ce urmează a fi prestate.

pe adresa de emailescapeland2020.2022@gmail.comPropunerile pot fi prezentate până pe data (ora) de 05 martie 2021 ora 23.59. În subiectul scrisorii electronice se va indica “Concurs –Plan de dezvoltare turistică a raionului Cantemir”. Întrebările suplimentare se adresează pe adresa de email indicată sau la nr. telefon (+373)67128228/(+373)79079676 Victoria Isac, coordonatoare de proiect.

Rezultatele concursului vor fi comunicate prin scrisoare electronică pe data de 09 martie 2021

 

Tel (+373) 273-2-20-58
(+373) 273-2-20-58
Fax (+373) 273-2-20-58
Copyright © 2021 Consiliul Raional Cantemir.Toate drepturile rezervate.