Prima / Consiliul Raional / Comisii de specialitate

Comisii de specialitate ale Consiliului Raional Cantemir imprimare

 

Constituirea  şi funcţionarea   comisiilor consultative de

specialitate ale consiliului.

  După constituire, consiliul raional formează comisii consultative de specialitate pentru principalele domenii de activitate.Principalele domenii de activitate în care se pot organiza comisii de specialitate sînt prevăzute în anexă. Domeniile de activitate în care se formează comisii de specialitate, denumirea acestora şi numărul de membri, care întotdeauna trebuie să fie impar, se stabilesc de către consiliul raional, în funcţie de specificul şi necesităţile fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. La decizia consiliului, comisia poate fi formată pentru mai multe domenii de activitate.

 Comisiile de specialitate se formează pe întreaga durată de activitate a consiliului. Membri ai acestora pot fi numai consilierii. Activitatea în cadrul comisiilor nu este remunerată. Comisiile de specialitate sînt structuri de lucru consultative ale consiliului şi sînt menite să asigure eficienţa activităţii lui. Comisiile de specialitate poartă răspundere în faţa consiliului şi sînt subordonate acestuia.

Fiecare comisie de specialitate îşi alege, prin vot deschis al majorităţii membrilor săi, preşedintele , vicepreşedintele şi secretarul său.

  Şedinţa comisiei de specialitate se convoacă de preşedintele acesteia, iar în absenţa lui - de vicepreşedinte sau secretarul comisiei. Comisiile se convoacă, ori de cîte ori este necesar, la decizia preşedintelui comisiei.

Şedinţa comisiei este deliberativă dacă la ea sînt prezenţi majoritatea membrilor comisiei.

Şedinţele comisiei, de regulă, sînt publice.

La şedinţa comisiei pot fi prezenţi, fără drept de vot, consilierii care nu sînt membri ai acestei comisii.

Comisia poate invita să participe la şedinţele sale specialişti din cadrul aparatului preşedintelui raionului sau din afara acestuia. La şedinţele comisiei au dreptul să participe şi consilierii ale căror propuneri fac obiectul lucrărilor comisiei.

Comisia poate decide ca la unele dezbateri să fie prezente şi alte persoane interesate sau reprezentanţi ai mass-media.

 Se pot organiza ca excepţia şedinţe comune ale 2-3 comisii consultative de specialitate. Şedinţele sînt coprezidate de preşedinţii comisiilor consultative de specialitate . Avizele şi procesele-verbale sînt întocmite separat pentru fiecare comisie .

Membrii comisiei de specialitate sînt înştiinţaţi despre şedinţa acesteia de către preşedintele şi/sau secretarul comisiei, cu asistenţa secretarului consiliului.

 În exercitarea atribuţiilor, comisia de specialitate adoptă decizii cu votul deschis al majorităţii membrilor săi.

Deciziile comisiei au un caracter de recomandare pentru consiliul respectiv.

 Numărul locurilor care revin fiecărui grup de consilieri sau consilierilor independenţi în fiecare comisie de specialitate se stabileşte de către consiliul raional, în funcţie de ponderea acestora în cadrul consiliului.

Nominalizarea membrilor fiecărei comisii se face de fiecare fracţiune, iar a consilierilor independenţi - de către consiliu, avîndu-se în vedere, de regulă, pregătirea lor profesională şi domeniul de activitate a comisiei.

În funcţie de numărul membrilor consiliului şi numărul comisiilor de specialitate, un consilier poate face parte din 1-3 comisii, dintre care una este comisia de bază a acestuia.

 Comisia de specialitate are următoarele atribuţii principale:

a) identifică şi examinează problemele din domeniul ei de activitate care necesită soluţionare de către consiliu;

b) analizează proiectele de decizii ale consiliului şi prognozează consecinţele realizării acestora;

c) întocmeşte avize asupra proiectelor de decizii privind problemele examinate, pe care le prezintă consiliului;

d) se pronunţă asupra altor chestiuni remise comisiei spre avizare de către consiliu.

Comisia de specialitate îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin regulamentul de constituire şi funcţionare a consiliului sau însărcinări date prin decizie a consiliului, dacă acestea ţin de domeniul de activitate a comisiei.

 Preşedintele comisiei de specialitate exercită următoarele atribuţii principale:

a) reprezintă comisia în raporturile cu consiliul şi cu celelalte comisii;

b) convoacă şi conduce şedinţele acesteia;

c) propune ca la lucrările comisiei să participe şi alte persoane interesate, dacă este necesar;

d) participă la lucrările celorlalte comisii care examinează probleme ce prezintă importanţă pentru comisia pe care o conduce;

e) anunţă rezultatul votării în cadrul comisiei, pe baza datelor comunicate de secretarul comisiei;

f) susţine în şedinţele consiliului avizele formulate de comisie.

Preşedintele comisiei exercită şi alte atribuţii referitoare la asigurarea organizatorică a activităţii comisiei, prevăzute de regulamentul de constituire şi funcţionare a consiliului sau stabilite de consiliu. Secretarul comisiei specializate exercită următoarele atribuţii principale:

a) asistă preşedintele comisiei în asigurarea organizatorică a şedinţelor comisiei;

b) face apelul nominal şi ţine evidenţa prezenţei la şedinţe a membrilor comisiei;

c) numără voturile şi îl informează pe preşedinte asupra cvorumului necesar pentru adoptarea fiecărei decizii şi asupra rezultatelor votării;

d) asigură redactarea avizelor, proceselor-verbale şi altor documente emise de comisia respectivă.

Secretarul comisiei îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de regulamentul de constituire şi funcţionare a consiliului, precum şi însărcinările comisiei sau ale preşedintelui acesteia.

 Ordinea de zi a şedinţei comisiei de specialitate se aprobă de membrii comisiei, la propunerea preşedintelui acesteia. Oricare dintre membrii comisiei poate cere includerea pe ordinea de zi a unor probleme suplimentare numai pînă la începerea şedinţei comisiei.

Prezenţa membrilor comisiei de specialitate la şedinţele acesteia este obligatorie. În caz de absenţă a consilierului fără motive întemeiate de la 3 şedinţe consecutive ale comisiei de bază pentru el, preşedintele comisiei poate aplica acestuia sancţiunile ce ţin de competenţa sa sau poate propune consiliului aplicarea altor sancţiuni prevăzute în regulamentul de constituire şi funcţionare a consiliului, inclusiv excluderea consilierului din componenţa comisiei. Absenţa consilierului, precum şi sancţiunile propuse de preşedintele comisiei se consemnează în procesele-verbale ale şedinţelor respective ale comisiei.

 Lucrările şedinţelor comisiei se consemnează de către secretarul comisiei în procese-verbale. După încheierea şedinţei, procesul-verbal este semnat de către preşedintele şi secretarul comisiei.

Preşedintele comisiei poate permite ca procesele-verbale ale şedinţelor să fie consultate de alte persoane interesate care nu au participat la şedinţă, cu excepţia proceselor-verbale întocmite în şedinţe închise. 

Lista comisiilor consultative de specialitate ale Consiliul raional Cantemir


1.Comisia consultativă de specialitate drept,disciplină şi culte.

2.Comisia consultativă de specialitate probleme sociale: învăţământ, cultură, protecţie socială, sănătate publică, muncă, activităţi social-culturale şi turism.

3.Comisia consultativă de specialitate agricultură, industrie, amenajarea teritoriului şi protecţia mediului.

4.Comisia consultativă de specialitate finanţe, buget, activităţi economico - financiare şi construcţii.




Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Tel. (+373) 273-2-20-58
(+373) 273-2-20-58

Fax. (+373) 273-2-20-58
actualizat la: 04.12.2017 Toatal vizitatori - 208014    Creat de Brand.MD