Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  Sedinta ordinara a CR, 21.03.2019

Sedinta ordinara a CR, 21.03.2019 imprimare

27.03.2019     204 

 

 ȘEDINȚA ORDINARĂ A CONSILIULUI RAIONAL CANTEMIR

 Ședința ordinară a Consiliului raionaal Cantemir din 21 martie a fost una deosebită, în cadrul ei fiind examinată activitatea președintelui raionului și a subdiviziunilor Consiliului raional în a.2018 și sarcinile pentru 2019; raportul privind executarea bugetului raional conform rezultatelor a.2018; alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă al Consiliului raional; modificarea și completarea deciziei nr.09/04-XXVI din 06.12.2018 Cu privire la aprobarea bugetului local de nivelul II în lectura a doua pe a.2019; reorganizarea unor instituții de învățământ din raion de la 01.09.2019 și alte chestiuni importante.

 Dat fiind că chestiunile de pe ordinea de zi au fost examinate minuțios în ședințele comisiilor consultative de specialitate, în ședință s-a procedat, în fond, doar la luări de cuvânt, întrebări-răspunsuri, precizări, unele momente de procedură. În raportul său, președintele raionului, Andrei Ciobanu, a punctat unele realizări obținute în 2018: valorificare a cca 54 milioane lei pentru implementarea în localităților raionului a Programului guvernamental „Drumuri bune pentru Moldova”; demararea lucrărilor de reabilitare a blocului locativ de pe str.Trandafirilor din Cantemir,unde au fost deja valorificați cca 1 mln lei, cu finanțare din partea Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei și contribuția Consiliului raional; executarea unui volum mare de lucru –cu suportul financiar al Consiliului județean Vaslui, contribuția Consiliului raional-la renovarea drumului de acces spre Cimitirul de Onoare al Eroilor Români din preajma satului Stoianovca, ce va fi dat în folosință în a.c.; valorificarea a cca 1,5 mln lei la construcția Remizei pentru pompieri-salvatori din Cantemir, proiect susținut de către Ambasada SUA cu contrubuția Consiliului raional (în a.c., tot aici, va fi implementat și proiectul SMURD ); sunt pe ultima sută de metri lucrările de renovare a clădirii Spitalului raional, unde, pe lângă cele 7 mln în 2018, vor mai fi valorificate 3 mln lei; la fel-la un alt obiectiv de importanță vitală pentru comunitate-edificarea clădirii OMF în comuna Pleșeni, și cu o contribuție de cca 1,2 mln lei din bugetul raional; finalizarea lucrărilor de reparație capitală a Gimnaziului din Gotești, unde au fost însușite cca 7 mln lei; finalizarea lucrărilor de reparație și renovare la Gimnaziul din Baimaclia ș.a.

 Desigur, a menționat raportorul, obiectivele schițate pentru a.c. sunt la fel de voluminoase și importante:este vorba de finalizarea tuturor proiectelor începute, atragerea de noi investiții; realizarea proiectului de reprofilare a podului feroviar Cantemir-Fălciu;implementarea proiectului de construcție a unei performante baze sportive în or.Cantemir; continuarea Programului „Drumuri bune pentru Moldova”, monitorizarea lucrărilor de reparație și întreținere a drumurilor locale conform Listei drumurilor, aprobată de Consiliul raional ș.a.       

 În decizia adoptată de consilieri au fost puse sarcini concrete în fața președintelui raionului, fiecărei subdiviziuni a Consiliului raional-executarea în termenii stabiliți a tuturor deciziilor adoptate de organul legislativ, executarea la cel puțin 100% a bugetului raional pentru 2019, a Programului de activitate a apartului președintelui, subbdiviziunilor de nivel raional, asigurarea transparenței în procesul decizional; monitorizarea executării bugetului raional; a Planului de acțiuni de implementaare a Strategiei de dezvoltare socio-economice a raionului pentru aa.2016-2020, asigurarea creșterii volumului producției agricole; monitorizarea implementării proiectelor investiționale în derulare, a proiectelor finanțate de la bugetul de stat și celor susținute din bugetul local;  executarea cu consecvență și în volum deplin a serviciilor de asistență socială populației, prestarea serviciilor sociale întru diminuarea instituționalizării minorilor; implemenatrea cu consecvență a Programului de dezvoltare a învțământului în raion pentru aa.2016-2020, contribuția la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din raion etc. S-a stabilit că la fiecare ședință ordinară a Consiliului raional va fi examinată informația despre mersul executării sau executarea deciziilor cu termen de control; vicepreședinții raionului,secretarul Consiliului raional,conducătorii subdiviziunilor Consiliului raional, aparatul președintelui raionului vor acorda o atenție sporită bunei organizări și desfășurări calitative a activităților și acțiunilor planificate.

 Consilierii au examinat în ședința prezidată de consilierul Adela Popa toate chestiunile incluse în agenda acesteia, adoptând deciziile coprespunzătoare.

 Ion Doru  

În imagini:Președintele raionului, Andrei Ciobanu prezintă raportul de activitate în 2018; secvență de la ședință.

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Tel. (+373) 273-2-20-58
(+373) 273-2-20-58

Fax. (+373) 273-2-20-58
actualizat la: 25.06.2019 Toatal vizitatori - 328539    Creat de Brand.MD