Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  Omagiu marelui Eminescu

Omagiu marelui Eminescu imprimare

16.01.2018     221 

 

            OMAGIU LUCEAFĂRULUI

  La 15 ianuarie, când s-au împlinit 168 de ani de la nașterea poetului Mihail Eminescu și când am marcat cu toții și Ziua Culturii Naționale, la Casa de Cultură “N.Sulac” din Cantemir a avut loc un spectacol literar-muzical “Mihai Eminescu-poetul dragostei și nemuririi”, organizat de Serviciul Cultură și Turism, cu participarea lucrătorilor din cultură, bibliotecari, profesori și elevi, admiratori ai operei marelui nostru Poet Național. Programul evenimentului a inclus recitaluri de poezie, proză, romanțe din nemuritoarea operă emineciană, expoziție de cărți, melodii pe versurile poetului-nepereche, în acompaniamentul grupului vocal “Busuioc”. Elevii LT “D.Cantemir”, ghidați de dascălii lor, au recitat poezii, fragmente din proza eminesciană, dovadă a faptului că inestimabila operă a Luceafărului este studiată, cunoscută și promovată, pentru a nu-l da uitării pe “cel mai ales între toți scriitorii acestui neam”, precum a scris Mihail Sadoveanu.

 

  În final, vicepreședintele raionului, Ion Dimcea, i-a menționat cu semne de gratitudine pe cei mai activi participanți la serata literar-muzicală consacrată Zilei de naștere a Luceafărului Poeziei românești.    



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin