Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  Sedinta CR din 28.09.2017

Sedinta CR din 28.09.2017 imprimare

02.10.2017     85 

ȘEDINȚA ORDINARĂ A CONSILIULUI RAIONAL

 La 28 septembrie 2017, a avut loc ședința ordinară a Consiliului raional Cantemir, în cadrul căreia a fost examinat un șir de chestiuni importante pentru viața social-economică a UTA. Până a purcede la examinarea agendei sședinței, președintele raionului, Andrei Ciobanu, i-a felicitat călduros pe consilierii, care și-au sărbătorit ziua de naștere în perioada ce s-a scurs de la ședința precedentă a legislativului local.După ce președintele ședinței, Ștefan Zaharia, a anunțat onorarea simbolurilor de stat ale țării, consilierii au operat câteva modificări ale proiectului ordinii de zi a ședinței, pentru a asculta și dezbate raportul despre situația criminogenă în raion și sarcinile ce le revin colaboratorilor de poliție pentru diminuarea acesteia, prezentat de șeful IP, Valeriu Codreanu; situația privind pregătirea economiei și instituțiilor din sfera social-culturală a raionului pentru activitatea în perioada sezonului rece 2017-2018, raportul în această chestiune fiind adus la cunoștință de către Sergiu Butuc, vicepreședinte al raionului; informațiile cu privire la executarea bugetului raional conform rezultatelor semestrului I al anului 2017 și cu privire la modificarea bugetului raional pentru anul curent, ambele prezentate de către Veaceslav Cozma, șeful Direcției Generale Finanțe; cu privire la rezultatele anului de învățământ 2016-2017; despre aprobarea rețelei de școli și clase/elevi pentru anul de studii 2017-2018; cu privire la stabilirea școlilor de circumscripție și desemnarea districtelor școlare pentru anul de studii 2017-2018 (raportor-Lilia Cebotaru, șefa Direcției Generale Învămământ); cu privire șa stabilirea categoriei și indemnizației de conducere pentru conducătorii instituțiilor de învățământ preuniversitar din raion, anul de studii 2017-2018-raportor-Sergiu Butuc, vicepreședinte al raionului, precum și un șir de alte chestiuni din domeniile economie, ocrotirea sănătății, asistență socială, cultură și alte sfere de activitate, asupra cărora, cu majoritatea absolută de voturi ale consilierilor prezenți la ședință, au fost adoptate deciziile corespunzătoare.    



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin


Tel. (+373) 273-2-20-58
(+373) 273-2-20-58

Fax. (+373) 273-2-20-58
actualizat la: 04.12.2017 Toatal vizitatori - 207194    Creat de Brand.MD