Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  Festivalul obiceiurilor de iarna

Festivalul obiceiurilor de iarna imprimare

27.12.2016     296 

    MAGIA SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ

A devenit o frumoasă tradiție, ca în preajma Crăciunului, direcția generală de învățământ Cantemir, să organizeze Festivalul obiceiurilor și datinilor populare. De astă dată, acesta s-a desfășurat timp de două zile-mai întâi în baza gimnaziului „Ion Creangă” din Cania, unde au prezentat tradițiile și obiceiurile locale de Crăciun și Anul Nou colectivele de elevi și profesori din 13 instituții educaționale, iar a doua zi-pe scena gimnaziului „Delta” din Tartaul(11 colective). Evoluările cetelor de colindători și urători au fost inspirate, inedite, trezind un viu interes al publicului.Felicitări, colinde originale, scenete cu Nașterea Domnului în staulul de la Betleem,tradiționalul Plugușor, Semănatul, Sorcova, jocul măștilor, Babele și Moșnegii, Capra, Ursul, frumoase și ingenioase modele de talisman al anului 2017-Cucoșul de Foc, confecționate din diferite materiale -toate s-au perindat pe scenele amenajate cu gust de către administrațiile instituțiilor respective-Cania (director-Lilia Nucă)și, respectiv, Tartaul(Maria Țepordei).Evident, membrilor juriului nu le-a fost tocmai ușor să aprecieze evoluările colectivelor, or, obiceiurile și tradițiile aduse în scenă au demonstrat încă o dată că avem, prin satele noastre, o zestre de mare valoare-acestea fiind demonstrate cu har și talent de către colectivele Centrului raional de Creație a Copiilor(CCC), Gimnaziului„M.Eminescu” și LT  „D.Cantemir” din Cantemir, din Cania, Lărguța, Antonești, Hănăseni, Cociulia, Tartaul, Baimaclia, Câiet, Ciobalaccia, Coștangalia și multe altele. Iar, în final, responsabilii direcției au răsplătit străduința dascălilor și învățăceilor lor cu colăcei, dulciuri și cadouri, dorindu-le să păstreze și să promoveze în localitățile lor tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Anul Nou.

 

 De asemenea, în preajma sărbătorilor de iarnă, colectivul CCC a vernisat o frumoasă expoziție a talismanelor Anului Cocoșului de Foc.



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin