Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  LA HANUL HAIDUCULUI

LA HANUL HAIDUCULUI imprimare

11.06.2012     1724 

 

             LA HANUL HAIDUCULUI

  Concursul raional „La Hanul Haiducului" cu genericul „Citius.Altius.Fortius", desfăşurat la poalele faimoşilor Codri ai Tigheciului şi care a avut drept scop antrenarea tinerei generaţii pentru alegerea şi promovarea modului sănătos de viaţă, a întrunit  echipe constituite din elevii claselor superioare din liceele „Dimitrie Cantemir"din Cantemir, „Valeriu Hanganu" din Cociulia, „Mihai Eminescu" din Baimaclia şi gimnaziile „Mihail Sadoveanu" din Pleşeni şi din Capaclia. Componenţa echipelor a inclus cîte 5 fete şi 5 băieţi în frunte cu doi conducători.Un ajutor binevenit ni l-au acordat conducătorii Vasile Zaharia (secţia situaţii excepţionle) şi Anton Gheorghelaş(CMF), cărora le mulţumim frumos.

 Programul concursului a fost unul destul de consistent, el a inclus 14 probe sportive şi cultural-artistice, probe de atletism, alergare la viteză, alergare la distanţe mari, tracţiuni la bară şi flotări, trînta haiducului, un traseu cu elemente de turism, ştafetă combinată cu elemente ale protecţiei civile, concursul căpitanilor, precum şi concursul numărului artistic şi mult aşteptatul concurs „Miss Hanul Haiduclului".

 Competiţiile au fost destul de interesante, captivante, trezind interesul spectatorilor, arbitrilor şi membrilor juriului. Pînă la urmă, cele mai multe puncte au acumulat echipele LT „Dimitrie Cantemir" din Cantemir şi "„M.Eminescu" din Baimaclia, care au fost urmaţi de tinerii haiduci din Capaclia, pe locul III situîndu-se băieţii şi fetele din Cociulia şi Pleşeni. Concursul „Miss Hanul Haiducului" a fost cîştigat de Cristina Toma de la LT „M.Eminescu" din Baimaclia. Trebuie să constatăm cu regret faptul că deşi şi-au anunţat participarea 18 echipe, la concurs au participat doar 5 echipe, faţă de 12 în anul trecut.

 Valentina Croitoru, specialist tineret şi sport, aparatul preşedintelui raionului

 

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin