Prima / Informaţii utile / Noutăţi  /  JUBILEUL FILIALEI DIN BAIMACLIA A ŞCOLII DE ARTE

JUBILEUL FILIALEI DIN BAIMACLIA A ŞCOLII DE ARTE imprimare

11.06.2012     2077 

 

   JUBILEUL FILIALEI DIN BAIMACLIA A ŞCOLII DE ARTE

 Acest jubileu de 20 ani este, pe bună dreptate, un eveniment  important în propagarea şi dezvoltarea artelor frumoase în zona Baimacliei, or, aici îşi fac studiile copii şi din satele megieşe, care-s dornici de a însuşi un instrument muzical, arta plastică, teatrală, coregrafică etc., fapt demonstrat cu prisosinţă de cei 12 absolvenţi ai filialei, dar şi a colegilor lor din clasele mai mici, care au prezentat un frumos şi interesant program de cântece, dansuri, scenete, alte activităţi ce au cules aplauzele dascălilor, părinţilor, foştilor absolvenţi, spectatorilor. Ei au adus mulţumiri şi recunoştinţă profesorilor-C.Botnarenco, Gh.Blănaru, S.Beşleagă, A.Gherţan, D.Sacali, A.Boboc şi M.Glibiciuc, dar şi profesorilor şcolii de arte din Cantemir. 

 20 de ani este o vârstă frumoasă, când devenim maturi, când păşim cu încredere în viitor, avea să menţioneze la festivitatea prilejuită de aniversare directorul şcolii de arte „Valeriu Hanganu" din Cantemir, Virginia Boncev, care cu această ocazie a venit cu cuvinte alese de felicitare, diplome de onoare şi cadouri. 

 În cuvântul său de felicitare, actualul diirector al filialei din Baimaclia, Tatiana Coroi, a remarcat aportul doamnelor Nina Marian, Virginia Boncev, al autorităţilor publice raionale şi comunale pentru deschiderea, în 1992 a filialei şcolii de arte din Cantemir. Dacă la început aveam doar un singur profil-muzical, actualmente aici copiii cu aptitudini pot profesa pianul, coregrafia, arta plastică, arta meşteşugăritului ş.a.

 Mai mulţi absolvenţi ai filialei din Baimaclia s-au impus prin talent, evoluări cu succes la diverse concursuri, festivaluri raionale, zonale, republicane şi chiar internaţionale. Şcoala se mândreşte cu actualii studenţi ai colegiului muzical „Ştefan Neaga", Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, cu profesorii care activează pe acest tărîm în Cahul, Chişinău şi alte părţi.

 În aplauzele celor prezenţi, directorul şcolii de arte „V.Hanganu" din Cantemir, V.Boncev a înmânat diploma de absolvire celor 12 băieţi şi fete, urîndu-le noi realizări pe făgaşul artelor frumoase. Cu alese cuvinte de felicitare şi însemne de gratitudine au venit şi Nicolae Efticov, şeful secţiei raionale cultură, R.Gurusciuc, secretarul consiliului comunal Baimaclia, profesori şi părinţi, foşti absolvenţi.

                                                                                                                                                            Ion Domenco

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin