![]() |
30.10.2020
![]()
TEREN DE FOTBAL LA BAȘTINA DINASTIEI EPUREANU La finele săptămânii trecute, în satul Cârpești, raionul Cantemir, localitatea de baștină a fraților Sergiu și Alexandru Epureanu, cu suportul Federației Moldovenești de Fotbal(FMF), a fost dat în exploatare un teren nou de mini-fotbal(vezi imaginile de mai jos). La deschiderea oficială au participat președintele FMF, Leonid Oleinicenco, veteranul fotbalului, Sergiu Epureanu, alături de tatăl său, Ion Epureanu, și sora Natalia, ambii-animatori ai sportului în satul natal, președintele filialei din Cantemir a FMF, Petru Malcov, primarul satului Cârpești, Ion Bâzu, angajați ai primăriei, agenți economici, locuitori ai satului, amatori ai fotbalului ș.a.. După cum ne-a relatat Maria Gavril, secretarul Consiliului sătesc Cârpești, a declarat că obiectivul multașteptat a fost inaugurat de către președintele FMF, Leonid Oleinicenco și veteranul sportului, Ion Epureanu(în imagine), care au menționat importanța terenului cu înveliș artificial pentru dezvoltarea sportului-rege la sat, acesta putând fi exploatat anul împrejur. Spre marea bucurie a elevilor gimnaziului “Ștefan cel Mare”, în imediata apropiere a căruia se și află.Terenul a fost binecuvântat și sfințit de către părintele-paroh din sat, Mihail Ciobanu. În aplauzele asistenței, primarul Ion Bâzu, a înmânat familiei Epureanu o scrisoare de multumire si apreciere “Familie model/Tată model”(în cadrul proiectului “Promovarea taților în educația copiilor și divizarea treburilor casnice”). Drept recunoștință, Natalia Epureanu a înmânat echipei de fotbal din sat două maiouri cu nr.6-Al.Epureanu, care a fost desemnat de 5 ori(!) cel mai bun fotbalist al anului în RM, membru titular și ani la rând căpitan al selecționatei R.Moldova. Cu ocazia inaugurării mini-terenului, o echipă a veteranilor-fotbaliști în frunte cu Sergiu Epureanu a disputat un amical cu echipa școlii sportive din Cantemir, ulterior pe teren duelându-se echipa locală “Codru”, multiplă campioană a raionului, cu semenii lor din Cantemir, Lărguța ș.a. Mini-terenul din satul Cârpești a fost realizat în cadrul programului FMF „Toți Împreună”, care are drept scop crearea condițiilor de dezvoltare și promovare a fotbalului în spațiul rural. Începând cu anul 2005, în țara noastră au fost date în exploatare peste 450 de mini-terenuri cu suprafață artificială. Ion Domenco
|