Prima / Informaţii utile / Anunţuri  /  AIPA, subventii agricultura

AIPA, subventii agricultura imprimare

19.02.2020      

AIPA a dat startul Campaniei de recepționare a cererilor de subvenționare pentru anul 2020

 

Luni 3 februarie curent, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) împreună cu Ministerul Agriculturii Dezvoltării Regionale și Mediului au susținut o conferință de presă cu tematica: ”Mijloacele Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul 2020 și principiile de subvenționare”.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, dl Ion Perju, atrecut în revistărezultatele gestionării Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul 2019. Totodată, dl Perju a menționat că, ,,pentru anul 2020 valoarea FNDAMR constituie 1 miliard de lei. Din aceste surse, vor fi achitate angajamentele asumate față de producătorii agricoli ce au depus cereri de solicitare a subvențiilor în anul 2019, contribuția statului pentru Fondul Viei și Vinului dar și pentru implementarea proiectelor investiționale prin subvenții în avans’’.

În acest context, în anul 2019 AIPA a recepționat 7505 cereri de subvenționare în valoare de pese 1182 mil. lei. Din totalul de 4476 de producători agricoli unici 180 sunt debutanți de subvenții ceea ce constituie 4% din totalul solicitanților de subvenții. Valoarea investițiilor efectuate de producătorii agricoli în 2019 constituie cca 4 miliarde lei, generând peste 2500locuri noi de muncă.

Cea mai mare pondere a solicitărilor de subvenții din anul 2019, sunt direcționate către: dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și procesare fiind solicitate subvenții în sumă de 399,3 mil. lei;subvenționarea tehnicii și utilajului agricol inclusiv mini-till și no-till fiind solicitate subvenții în sumă de 245,8 mil. lei; subvenționarea tehnicii și utilajului agricol inclusiv mini-till și no-till fiind solicitate subvenții în sumă de 245,8 mil. lei.

 

Totodată, în contextul implementării Regulamentului ce prevede acordarea subvențiilor în avans pentru proiectele start-up, în anul 2019, MADRM a lansat 3 apeluri de depunere a cererilor. În urma acestor apeluri AIPA a recepționat 63 de cereri de solicitare a subvențiilor în avans. Astfel, din totalul dosarelor depuse în anul 2019, 37 proiecte start-up vor administrate de femei-fermieri și 26 afaceri urmează a fi gestionate de tineri fermieri.

 

Dl Vadim Curmei, directorul AIPA, a subliniat că, începând de astăzi, ”AIPA a demarat Campania de depunere a cererilor pentru solicitarea subvențiilor post-investiționale din FNDAMR, campanie ce va dura până la 31 octombrie curent’’.

 

Totodată, Vadim Curmei a precizat că ,,în acest an, în premieră, producătorii agricoli vor putea depune dosarul de subvenționare electronic pentru următoarele submăsuri: Stimularea investițiilor pentru procurarea tehnicii și utilajului agricol convențional/ Non-Till și Mini-Till; Stimularea creditării producătorilor agricoli de către băncile comerciale și instituțiile financiare nebancare; Stimularea mecanismului de asigurare a riscurilor în agricultură. Pe parcurs, acest modul va fi extins ca să poată fi aplicat și pentru celelalte submăsuri de sprijin’’.

REAMINTIM: Pentru anul 2020, conform Legii bugetului de stat mărimea Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural constituie 1 miliard de lei. Astfel, mărimea sprijinului financiar acordat unui producător agri­col în cadrul unui an de subvenționare, cumulativ pe toate măsurile de sprijin nu va depăși suma de 5,0 mil. lei per be­neficiar, iar pentru grupurile de producători valoarea sprijinului financiar se majorează cu 50% din valoarea subvenție autorizate.

 

 



Plasează articolul în:   google Delicious Digg Yahoo Facebook Twitter Netvibes linkedin